Lovitură pentru pensionari. Ministrul Muncii vine cu vești proaste

0
36

Ministrul Muncii, Florin Manole, vine cu vești proaste pentru pensionari, și anume majorarea pensiilor rămâne înghetață și în 2026 din cauza deciziilor guvernamentale din pachetul 1 de reforme.

Declarațiile ministrului Manole vin în contextul discuțiilor din coaliție despre bugetul de anul viitor, unde orice schimbare va fi analizată abia la elaborarea acestuia. Seniorii primesc în schimb sprijin financiar punctual, precum cei 800 de lei acordați anul acesta în două tranșe, 400 de lei au fost oferiți în aprilie, iar restul sumei vin luna aceasta cu pensia.​

„În acest moment, guvernul Bolojan, prin pachetul 1, a îngheţat aceste creşteri şi cred că orice altă discuţie trebuie să aibă loc abia în perspectiva facerii următorului buget, dar nu aş vrea să mă hazardez. Deocamdată, aceasta este situaţia de fapt”, a declarat Florin Manole.

Nu ştiu ce se poate face pentru anul viitor, mai mult decât salariul minim, trebuie să existe o discuţie în coaliţie şi o decizie să vedem ce putem face.”, a spus Manole.

Coaliția de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR a aprobat joi în cadrul ședinței reducerea cu 10% a cheltuielilor administrative centrale, fără a afecta salariile de bază, și majorarea salariului minim brut de la 4.050 la 4.325 lei, de la 1 iulie 2026.

„Într-o coaliţie cu patru partide e normal ca deciziile să fie mai greu şi să fie mai complicat, însă e foarte important pentru noi, ca partid social democrat, care milităm pentru creşterea salariului minim, neîntrerupt, de ani de zile, am făcut-o de câte ori am fost la guvernare şi mă bucur că putem să avem şi acum acest succes.”, a declarat Florin Manole.

Măsurile includ și tăieri de 10% la subvențiile partidelor și suma forfetară a parlamentarilor, plus reducerea IMCA la 0,5% din 2026 și eliminarea sa în 2027. 

Ajutorul, valabil acum pentru facturi emise până în martie, vizează persoanele cu venituri mici: până la 1.940 lei net lunar pentru cei singuri sau 1.784 lei/membru familie. Sprijinul pentru pensionari continuă similar, direcționat către cei nevoiași.

Florin Manole subliniază că această creștere de circa 300 lei respectă Directiva Europeană și compensează pierderea puterii de cumpărare.​

„Dincolo de legi, documente şi aşa mai departe, din punct de vedere uman, e extrem de important ca cei care lucrează în această ţară să primească, atunci când puterea de cumpărare e pusă la grea încercare, o compensare pentru această perioadă şi salariul minim era necesar să crească pentru ca cei mai nevoiaşi dintre muncitori să primească totuşi nişte bani în plus.”

Nu am încă informaţia dacă s-a discutat şi dacă s-a decis, în legătură cu acea sumă care este scutită de taxe. Dar, în fine, una peste alta, deşi evident că sumele sunt importante, semnalul e bun, pentru că e nevoie şi de veşti bune şi de abordări pozitive, nu doar de discurs despre tăieri, reduceri şi austeritate.”

Ministrul Muncii este optimist privind prelungirea voucherului de energie de 50 lei după 31 martie 2026, cu discuții avansate în derulare.

„Avem discuţii avansate şi sunt foarte optimist că vom prelungi acea politică publică, astfel încât acea sumă să fie acordată şi dincolo de martie 2026.”, a declarat Manole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.