Călin Georgescu spulberă propaganda de la Ghiță TV cu noul partid: „Responsabilitatea mea rămâne, înainte de orice, față de români”

0
39

Călin Georgescu spulberă propaganda lansată de televiziunea fugarului Sebastian Ghiță potrivit căreia președintele interzis și-ar fi înființat un nou partid suveranist. Călin Georgescu a transmis că toate informațiile sunt false, conform Realitatea PLUS.

Reacția vine după apariția unor informații conform cărora ar fi implicat în lansarea formațiunii „Partidul România Românilor”, înregistrată recent la Tribunalul București. Potrivit relatărilor apărute în ultimele zile, partidul ar fi fost asociat cu numele lui Georgescu. În realitate, acesta a dezmințit public orice implicare și a transmis că informațiile sunt „manipulări” menite să folosească imaginea curentului suveranist.

Ce spune Călin Georgescu despre înființarea noului partid

Conform datelor apărute în spațiul public, formațiunea ar fi fost înființată de fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, și de fostul primar al Sectorului 1, Dan Tudorache. Într-un mesaj public, Călin Georgescu a anunțat că dezminte oficial informațiile potrivit cărora ar avea legătură cu acest proiect politic.

„DEZMINȚIRE PUBLICĂ. În spațiul public apar afirmații potrivit cărora aș avea legături cu diverse partide politice sau aș fi înființat un partid. Aceste informații sunt ????????????????????. Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. Orice grup sau formațiune care declară că mă susține o face în nume propriu și nu există niciun angajament sau coordonare din partea mea. Responsabilitatea mea rămâne, înainte de orice, față de români. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”, a declarat Călin Georgescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.