Profesor de matematică din Cluj, condamnat pentru violență domestică

0
13

Un profesor de matematică în vârstă de 25 de ani, din Florești, a fost condamnat definitiv astăzi la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce și-a agresat partenera de viață într-un episod grav de violență domestică. Hotărârea a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, care a respins ca nefondate apelurile depuse de procurori, de inculpat și de partea civilă, menținând integral sentința dată în decembrie 2025 de Judecătoria Cluj-Napoca.

Faptele au avut loc în noaptea de 4 iulie 2023, în locuința comună din Florești, unde cei doi trăiau împreună din toamna anului 2022. Pe fondul unui conflict spontan, bărbatul și-a lovit partenera cu palma în zona feței și a capului, dar și cu piciorul. Femeia a încercat să fugă, însă s-a întors în apartament după ce mama agresorului i-a promis că nu va mai fi atacată. Ulterior, bărbatul a stins lumina, a tras draperiile și a scos dintr-un dulap o curea din piele, cu care a lovit-o de mai multe ori în zona capului și a feței, apoi a strâns-o de gât timp de câteva secunde. A doua zi dimineață, când victima a încercat din nou să plece, a fost lovită încă o dată, potrivit actualdecluj.ro

Femeia a rămas în apartament până la 7 iulie 2023, când a reușit să plece la părinți. Din cauza fricii, s-a prezentat la medicul legist abia după 24 de zile. Certificatul medico-legal a arătat că leziunile suferite au necesitat două zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a recunoscut integral faptele și a beneficiat de procedura simplificată. Instanța de fond l-a condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de doi ani. În plus, acesta trebuie să efectueze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității și să urmeze programe de reintegrare socială. Totodată, i s-a interzis să ia legătura cu victima sau să se apropie de aceasta la mai puțin de 50 de metri timp de doi ani.

Atât Parchetul, cât și fosta concubină au contestat sentința, solicitând o pedeapsă mai severă și daune morale mai mari, invocând gravitatea agresiunii și traumele psihice suferite de victimă. Aceasta a urmat timp de nouă luni ședințe de psihoterapie și a dezvoltat o fobie față de curele. De cealaltă parte, inculpatul a cerut reducerea pedepsei și înlocuirea închisorii cu o amendă penală, susținând că nu a mai avut probleme cu legea și că incidentul a fost unul izolat.

Curtea de Apel Cluj a respins toate apelurile și a considerat că pedeapsa stabilită inițial este una echilibrată. Judecătorii au arătat că sancțiunea reflectă gravitatea actului de strangulare, dar ține cont și de leziunile constatate medico-legal, precum și de atitudinea sinceră a inculpatului, care a achitat în timpul procesului și suma de 1.000 de euro drept daune morale. Instanța a subliniat că o simplă amendă penală ar fi transmis un semnal de toleranță nejustificată față de un act de violență domestică. Cererea victimei de majorare a daunelor morale la 7.000 de euro a fost, de asemenea, respinsă. Decizia pronunțată astăzi este definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.