Lovitură pe piața transferurilor: Darius Olaru a plecat de la FCSB și a semnat cu Union Saint-Gilloise

0
14

Mutarea a fost confirmată atât de clubul din România, cât și de gruparea belgiană, iar mijlocașul român a semnat un contract valabil până în anul 2030.

Fostul căpitan al roș-albaștrilor a avut mai multe oferte în această perioadă, însă clubul patronat de Gigi Becali a acceptat, în cele din urmă, suma de aproximativ trei milioane de euro pentru transferul său, deși jucătorul avea o clauză de reziliere de cinci milioane de euro.

În tricoul FCSB, Darius Olaru a adunat 257 de meciuri oficiale în cei șase ani și jumătate petrecuți la club, perioadă în care a câștigat două titluri de campion, o Cupă a României și două Supercupe.

Mijlocașul a înscris 63 de goluri și a oferit 41 de pase decisive, devenind unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a clubului bucureștean.

FCSB i-a transmis un mesaj de mulțumire pentru contribuția sa și i-a urat succes în noua aventură din Belgia.

La scurt timp după prezentarea oficială, Darius Olaru a transmis și primul său mesaj către noii suporteri: „Salut, fani ai lui Union! Sunt nerăbdător să ne întâlnim la stadion! D-abia aștept să încep și să lupt pentru aceste culori. Hai, Union!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.