O echipă a FMI vine luni în București, în săptămâna decisivă pentru pachetul de măsuri bugetar-fiscale

0
125

O echipă a Fondului Monetar Internațional se va afla de luni în București pentru analiza anuală a economiei românești. Astfel de consultări au loc periodic cu toate statele membre ale Fondului Monetar Internațional. 

Echipa FMI va discuta cu autoritățile române despre politicile economice, în cadrul unor întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, BNR și ai altor agenții guvernamentale, se arată în comunicatul semnat de Geoff Gottlieb, reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est.

Totodată, experţii instituţiei financiare internaţionale se vor întâlni cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale, precizează sursa citată. potrivit Radio România Actualități.

Misiunea FMI se va încheia pe 4 octombrie, dată la care echipa va elabora un raport.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei. Pe baza constatărilor preliminare ale acestei misiuni, echipa elaborează un raport care, odată aprobat de conducere, va fi prezentat Comitetului Executiv al FMI spre discutare şi aprobare.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.