ANAF dă gratis imobile confiscate. Ce condiții le pune viitorilor proprietari?

0
125

Guvernul analizează posibilitatea de a valorifica imobile confiscate de ANAF. Acestea ar urma să intre în proprietatea autorităților locale, care trebuie însă să respecte două condiții privind exploatarea bunurilor.

Actul normativ, aflat în prima citire la Guvern, reglementează posibilitatea ca bunurile de natura clădirilor și a terenurilor aferente, indiferent de natura acestora, echipamente încorporate în acestea, clădiri speciale, precum și orice alte bunuri imobile, indiferent de natura acestora, intrate în proprietatea statului român prin confiscare, aflate în gestionarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, situate pe teritoriul unor unități administrative-teritoriale, să fie transferate în domeniul public al acestora, fără plată.

Ce obligații au beneficiarii

Beneficiarul transferului are obligativitatea de a respecta cumulativ mai multe condiții:

– nu poate transfera bunurile în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale

– nu le poate înstrăina prin vânzare-cumpărare pe o perioadă de 10 ani de la data transferului;

– va executa lucrările de reparații curente și întreținere, precum șu lucrările de modernizare/reabilitare/reparații capitale care sunt necesare;

– va utiliza bunurile astfel cum s-a angajat prin cererea de transfer.

„Acest transfer al bunurilor are ca scop dezvoltarea de proiecte investiționale pentru comunitățile locale, prin Politica de Coeziune, pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență și pentru realizarea investițiilor din programe naționale finanțate de la bugetul de stat sau investiții din surse proprii ale autorităților publice locale sau județene”, a transmis Guvernul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.