Războiul din Israel. Hezbollah a făcut anunțul. Ce se întâmplă cu Hamas

0
127

Deși este parte a tensiunilor cu Israelul, gruparea libaneză Hezbollah anunță că încă nu va intra în război. Nu pentru că ar fi pacifiști, ci pentru că, în accepțiunea liderilor grupării, Hamas încă se „descurcă bine”. 

Gruparea şiită libaneză „Hezbollah nu va intra imediat” în războiul împotriva Israelului, în momentul în care va avea loc intervenţia la sol a trupelor israeliene în Fâşia Gaza, deoarece gruparea islamistă palestiniană „Hamas poate rezista luni de zile”, a declarat duminică ministrul de externe libanez Abdallah Bou Habib, într-un interviu acordat postului independent MTV Liban, citat de EFE.

„Hezbollah nu va intra imediat când va avea loc invazia terestră (israeliană în Gaza – n.r.). Hamas spune că poate rezista luni de zile şi că nu va exista nicio reacţie din partea Hezbollah sau a vreunei organizaţii regionale la începutul invaziei”, a declarat şeful diplomaţiei libaneze.

În interviu, Bou Habib a afirmat că „prima abordare a Hezbollah, dacă situaţia nu se înrăutăţeşte mult în Gaza, este neintervenţia”, deşi a clarificat că guvernul libanez „nu are niciun control asupra lor”, cu toate că „există mereu dialog”.

Şeful diplomaţiei libaneze a mai declarat că „întotdeauna” le aminteşte celor din Hezbollah că „Libanul a fost distrus în 2006, dar ei au ieşit întăriţi” şi că astăzi „au mai multă putere decât înainte”.

„Dumneavoastră auziţi ce spun israelienii în fiecare zi despre Liban. În timp ce Hezbollah nu spune nimic. Desigur, există intervenţii ale liderilor lor, dar domnul Hasan (Nasrallah – liderul Hezbollah – n.r.) nu a spus încă nimic. „Nu cred că vrea război”, a apreciat Bou Habib.

Ministrul libanez a făcut astfel aluzie la declaraţiile de duminică ale premierului israelian Benjamin Netanyahu, care a avertizat că, dacă gruparea şiită libaneză Hezbollah va intra în război împotriva Israelului în sprijinul mişcării islamiste palestiniene Hamas, va comite „cea mai mare greşeală din viaţa sa” şi „va duce dorul” conflictului din 2006. Acesta a fost răspunsul lui Netanyahu la anunţul făcut sâmbătă de gruparea şiită, care a afirmat că, dacă este necesar să „intervină” în actualul război dintre Israel şi Hamas,”o va face”.

Într-o vizită la trupele israeliene dislocate la graniţa cu Libanul, unde confruntările se intensifică, Netanyahu a declarat, potrivit unui comunicat de presă, că, „dacă Hezbollah decide să intre în război (alături de Hamas), va duce dorul celui de-al doilea război din Liban. Va face cea mai mare greşeală din viaţa sa”. „Vom lovi Hezbollah cu o forţă pe care nici nu şi-o poate imagina, iar consecinţele pentru ei şi pentru Liban vor fi devastatoare”, a avertizat premierul israelian.

Netanyahu s-a adresat şi militarilor pe care i-a vizitat. „Ştiu că v-aţi pierdut prietenii şi este ceva foarte greu, dar aceasta este lupta vieţii noastre, o luptă pentru căminul nostru. Nu este o exagerare, aşa este acest război. Se pune problema de a ucide sau de a fi ucis, şi trebuie să ucideţi”, le-a spus el soldaţilor.

La rândul său, secretarul general adjunct al Hezbollah, Naim Qasem, a declarat sâmbătă, într-un discurs în timpul funeraliilor unor membri ai grupării ucişi în luptă, că organizaţia şiită „va interveni în război” dacă Israelul începe o incursiune terestră în Gaza.

În replică, ministrul apărării israelian, Yoav Gallant, a avertizat că Hezbollah „va plăti un preţ foarte mare”, deoarece „ia parte deja la lupte”.

Revenind la Bou Habib, ministrul de externe libanez a apreciat pentru MTV Liban că „americanii şi alţii trebuie să continue să facă presiuni asupra Israelului pentru ca acesta să nu înceapă războiul în Liban”, în timp ce ţara sa lucrează „cu Hezbollah pentru ca (gruparea) să se abţină”.

„Povestea este în Israel şi ei (Occidentul) trebuie să-l oprească pentru a nu avea loc un război regional”, a reiterat ministrul de externe libanez, care a avertizat că „forţele ţărilor din jur, pe care nu le voi numi, sunt pregătite şi au început deja să se mişte”.

Politicianul libanez şi-a încheiat interviul cu o reflecţie: „Când există o cauză, rezistenţa nu poate fi oprită. Chiar dacă ar reuşi să elimine Hamas, nu vor putea face acest lucru (stoparea rezistenţei – n.r.). Va exista un alt Hamas pentru că populaţia este foarte asuprită”.

La începutul săptămânii trecute, Bou Habib a reiterat într-o conferinţă de presă că ţara sa îşi doreşte „calm”, dar a avertizat că pentru aceasta este necesar ca Israelul să înceteze atacurile din sudul Libanului şi, de asemenea, să pună capăt acţiunilor sale împotriva Fâşiei Gaza.

Din 8 octombrie, Hezbollah şi forţele israeliene sunt angajate în atacuri încrucişate în zonele de frontieră, unde au avut loc şi acţiuni revendicate de facţiuni palestiniene prezente pe teritoriul libanez. Escaladarea a stârnit temeri că Libanul va deveni un al doilea front în războiul dintre Israel şi miliţiile din Gaza, în timp ce guvernul libanez menţine contacte interne şi internaţionale pentru a încerca să împiedice acest lucru. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.