Salvamont: 86 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; 33 dintre acestea, transportate la spital

0
131

Un număr de 86 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 33 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, luni, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 84 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri, în număr de 11, au fost primite de către Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic, urmând Salvamont Municipiul Braşov, cu nouă apeluri, şi Salvamont Harghita, cu opt apeluri.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 86 de persoane. Dintre acestea, 33 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 39 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, menţionează reprezentanţii Salvamont în postare.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.