Rareș Hopincă, prefect: La protestul din Capitală, de la Piața Constituției, va fi un singur camion. Programul mitingului și traseele

0
143

„Un singur camion cu remorcă a fost anunțat că va participa, mâine, la protestul din Piața Constituției”. Este anunțul prefectului Capitalei, Rareș Hopincă, în exclusivitate la Realitatea PLUS. 

„A fost un protest asumat, inclusiv de doamna senator Diana Șoșoacă pe canalele ei de social media, inclusiv de acel avocat care este membru în partidul doamnei senator, deci nu mai este niciun secret. Este un protest eminamente politic, care nu trebuie în niciun fel confundat cu protestele de la Afumați și din restul țării, unde agricultori și transportatori care lucrează cu adevărat în aceste ramuri ale economiei își exprimă nemulțumirile în legătură cu anumite chestiuni concrete, în parte deja soluționate de Guvern, pentru altele încă sunt analize pentru a fi rezolvate. 

În ceea ce privește protestul din București, organizatorul trebuia să comunice lista celor 100 de tractoare, împreună cu numele șoferilor, dar până la ora 16:00 a fost confirmat un singur cap tractor cu remorcă”, a spus prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, într-o intervenție la Realitatea PLUS.

Inițial, primăria a anunțat că se vor strânge 100 de tractoare, 100 de tiruri și 5.000 de oameni. 

Mitingul cu 200 de TIR-uri și tractoare a fost aprobat de Primăria Generală pentru 21, 22 și 23 ianuarie

Într-o postare pe Facebook, Nicușor Dan scrie că mitingul cu 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de TIR-uri nu va  perturba în niciun fel traficul din București.

„Am aprobat un protest care nu va afecta traficul din Bucureşti.

Acesta va avea loc duminică, luni şi marţi în parcarea din Piaţa Constituţiei şi a fost aprobat pentru 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir”, a scris, pe Facebook, Nicușor Dan.

În urmă cu două zile, același Nicuşor Dan anunţa că a respins o solicitare de protest a transportatorilor şi a fermierilor deoarece „nu este rezonabilă”. Astfel, tot pe Facebook, primarul Capitalei preciza că s-a solicitat ocuparea integrală, de vineri până luni, a Pieţei Victoriei şi a străzilor adiacente, pentru 15.000 de maşini şi utilaje.

Programul protestelor

Primăria Capitalei a anunţat, sâmbătă, detaliile stabilite pentru protestul care a fost aprobat pentru ziua de duminică.

Astfel, între orele 6:00-6:30, va avea loc adunarea mijloacelor auto (maxim 100 tractoare şi 100 capete tractor de tir) pe Sos. Alexandriei, banda 1 de circulaţie l, segmentul cuprins între Şoseaua de Centură şi Sos. Bucureşti Măgurele.

Între orele 6:30-7:00, este programată deplasarea mijloacelor auto până în Piaţa Constituţiei pe traseul: Sos. Alexandriei-Calea Rahovei-stânga Bulevardul Tudor Vladimirescu – Dreapta Calea 13 Septembrie – stânga Bdul. Libertăţii – Piața Constituţiei.

„Deplasarea se face cu respectarea regulilor de circulaţie, fără restricţii de trafic. Mijloacele de transport folosite vor fi îndrumate şi parcate sub supravegherea forţelor de ordine gradual, până la ocuparea spaţiului destinat protestului (parcarea Piața Constituţiei)”, a transmis Primăria Capitalei.

De asemenea, potrivit sursei citate, între 8:30-9:30, are loc afluirea pietonală a participanţilor la protest în Piața Constituţiei.

Între orele 9:30-22:00 va avea loc mitingul de protest din Piaţa Constituţiei, iar apoi, până la ora 23.00, este programată defluirea participanţilor.

Cel mai mare protest autorizat cu maşini a avut loc în 2017. Cele 3800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piaţa Victoriei şi de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulaţiei.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.