Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma atacurilor ruşilor la Harkov

0
85

Ucraina a ajuns în ziua 823 de război. Lupte intense se dau în continuare în regiunea Harkova, aflată la 30 de kilometri de graniță.

UPDATE 6:10 – Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters.

Şase persoane au fost ucise după ce două bombe ghidate au lovit, sâmbătă, hipermarketul de bricolaj dintr-o zonă rezidenţială a oraşului, a declarat, la televiziunea naţională, guvernatorul regional Oleg Sinegubov.

Cel puţin doi dintre cei morţi erau angajaţi ai magazinului. Patruzeci de persoane au fost rănite, cel puţin trei fiind în stare gravă. Şaisprezece persoane erau încă date dispărute, a spus Sinegubov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.