CEREMONII MILITARE ȘI RELIGIOASE ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE, DESFĂȘURATE DE ZIUA ARMATEI ROMÂNE

0
9

Ziua Armatei României va fi celebrată, vineri, 25 octombrie, printr-o suită de manifestări organizate în garnizoanele principale din țară, precum și în bazele militare din teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militarii români, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Conform sursei citate, vor avea loc manifestări şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente.

Festivitățile care vor avea loc în Capitală implică o serie de ceremonii religioase și militare, relatează Radio România București FM.

La Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, începând cu ora 10.00, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori, ceremonie de depunere a jurământului militar de studenţii anilor I ai Academiei Tehnice Militare, Universităţii Naţionale de Apărare şi Institutului Medico-Militar, urmate de schimbarea gărzii la MON. De asemenea, aeronave militare ale Forţelor Aeriene Române vor survola monumentul.

De asemenea, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-al Doilea Război Mondial, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, ora 12.00, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.

Programul din Capitală

La Monumentul Eroilor Căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe Teritoriul României, din faţa Palatului Naţional al Copiilor, ora 12.00, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.

Începând cu ora 19.00, va avea loc Retragerea cu torţe, pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei –bulevardul Regina Elisabeta – bulevardul Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenţei – bulevardul Eroilor Sanitari –strada Profesor Doctor Gheorghe Marinescu – şoseaua Cotroceni – bulevardul Iuliu Maniu – bulevardul General Paul Teodorescu – bulevardul Timişoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Totodată, în zilele de vineri şi sâmbătă, Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu Asociaţia „ONOR – Oameni, Naţiune, Onoare Respect”, şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, organizează evenimentul „ONOR Armatei României”, pe Calea Victoriei din Bucureşti (tronsonul Ateneul Român – Palatul Cercului Militar Naţional).

Deschiderea oficială a ceremoniei va avea loc vineri, începând cu ora 19.00, prin intermediul unui spectacol maiestuos.

Pe scena amplasată în Piaţa George Enescu vor performa Muzica Reprezentativă a Armatei, Formaţia 1st Cavalry Division Band a armatei americane şi artişti ai Operei Naţionale Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.