Membrii Statului Paralel, în fața instanței!

0
15

Florian Coldea ajunge astăzi în fața magistraților la Curtea de Apel București! Dosarul statului paralel ajunge pe masa judecătorilor în procedura de cameră preliminară. Generalul Florian Coldea, Doru Trăilă și Dan Tocaci ajung astăzi în fața magistraților în dosarul cu fapte grave de corupție, cercetate de procurorii DNA. 

Forian Coldea se prezintă astăzi, la orele prânzului, în fața magistraților de la Curtea de Apel București, în primele termene care au fost fixate de către magistrați în procedura de cameră preliminară, măsuri și excepții dispuse în cadrul acestei proceduri. 

De asemenea, este primul dosar penal trimis în judecată de procurorii DNA, un dosar care a zguduit întreaga scenă politică, dar și domeniul Justiției, prin optimizările care erau făcute de fostul număr 2 din SRI. 

În cazul lui Dumitru Dumbravă, care a decedat, va fi scos de sub urmărire penală conform procedurii. 

Astăzi, în fața instanței Florian Coldea se va prezenta alături de avocat, dar și alături de ceilalți inculpați din acest dosar, printre care Doru Trăilă, dar și Dan Tocaci. 

Sunt fapte grave de corupție care sunt documentate în rechizitoriu de către procurori, printre care șantaj, trafic de influență, spălare de bani, dar și constituirea unui grup infracțional organizat. 

Pe de altă parte, încă din rechizitoriu reiese – conform surselor citate de Realitatea PLUS – cum Florian Coldea și ceilalți parteneri ai săi din această grupare supravegheau magistrați și filau magistrați și oameni de afaceri, ulterior, pentru optimizările pe care le aveau f[cute pentru sute de mii de euro. 

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.