Percheziții ale DNA, miercuri dimineață, la Primăria Iași. Potrivit surselor Realitatea Plus, procurorii ridică mai multe documente într-un dosar privind dispariția unei cantități importante de păcură din stocurile unui CET.
Anchetatorii analizează documente și proceduri administrative care ar putea clarifica modul în care combustibilul din stocurile CET II Holboca a fost gestionat și trecut în evidențele instituției, în condițiile în care unele cantități de păcură ar fi dispărut fără explicații oficiale, scrie presa locală.
