Nava care ar fi fost vizată de o dronă ucraineană nu se află pe nicio listă de sancțiuni. Comunicat KMG – Rompetrol

0
17

KMG International, care deține Rompetrol în România, respinge ferm informațiile potrivit cărora nava SAFEEN ELONA, despre care s‑a spus că ar fi fost vizată de drona care a explodat la Constanța, ar fi un „vas fantomă” al Rusiei. Într‑un comunicat, grupul petrolier precizează că nici proprietarii, nici operatorii navei nu se află pe vreo listă de sancțiuni internaționale, iar toate verificările obligatorii au fost efectuate înainte de operare.

Grupul kazah precizează că nava a trecut prin toate procedurile obligatorii de verificare, utilizând sisteme avansate și baze de date actualizate. La fel ca în cazul tuturor transporturilor operate de Rompetrol, documentele privind originea țițeiului au fost transmise și analizate de autoritățile române și europene.

Ținta dronei care a explodat la Constanța, o navă „fantomă” rusească aflată în port – PRESA

Rafinăria Petromidia procesează în principal țiței din Kazahstan, care acoperă peste 60% din necesarul național, dar și din Azerbaidjan, Libia și Guyana, în funcție de disponibilitate. Toate transporturile sunt însoțite de documentație completă, pusă la dispoziția instituțiilor competente.

Cine apără platformele de gaze ale României? Experții avertizează: gol critic de securitate în Marea Neagră

KMG International afirmă că menține un cadru solid de conformitate și aplică proceduri stricte de verificare pentru toate entitățile și navele din lanțul de aprovizionare, în acord cu legislația europeană și regimurile internaționale de sancțiuni.

Compania, unul dintre investitorii strategici ai României în energie, face apel la utilizarea informațiilor verificate și respinge speculațiile care nu au suport factual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.