Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat că nu crede că în acest an se mai extinde Spaţiul Schengen, menţionând că în 2024 vor fi alegeri europarlamentare şi altele vor fi priorităţile atunci.
Tomac a declarat, joi, la Prima News, că erau întrunite condiţiile pentru ca România şi Bulgaria să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene după votul din Consiliul JAI prin care nu fuseseră admise în Spaţiul Schengen.
“Am spus imediat după votul JAI din decembrie anul trecut că se întrunesc condiţiile pentru ca România şi Bulgaria să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene întrucât noi ca ţară îndeplinim criteriile din 9 iunie 2010, criteriile de aderare la Spaţiul Schengen prevăzute în tratat. Din păcate, în acest Consiliul JAI pentru prima dată de când am aplicat pentru a fi acceptaţi în Spaţiul Schengen s-a supus la vot solicitarea noastră, iar propunerea în şedinţă a fost foarte clară, România, Bulgaria şi Croaţia întrunesc condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen de a fi acceptate în Spaţiul Schengen, prin urmare era nevoie de acest pas tehnic printr-un vot politic să fim acceptaţi”, a explicat Eugen Tomac.
El a menţionat că este vorba despre un conflict juridic şi nu mai este o situaţie care ţine de negocieri politice.
“Credem că această decizie reprezintă un abuz al Consiliului Uniunii Europene şi credem că nu mai e vorba de o situaţie ce ţine de negocieri politice, ci pur şi simplu avem în faţă un conflict juridic în toată regula. Am solicitat Comisiei Europene la o săptămână după acest vot să sesize Curtea întrucât este încălcat tratatul şi evident legislaţia Schengen. Nu am primit niciun răspuns din partea Comisiei. Am sesizat Guvernul nostru şi de altfel le-am scris tuturor premierilor din Uniunea Europeană să se autosesizeze în apărarea tratatului. Evident, nici Guvernul nostru şi nici celelalte guverne nu au răspuns, doar câţiva miniştri de interne”, a menţionat europarlamentarul PMP.
Tomac a mai afirmat că nu crede că spaţiul Schengen se va extinde în acest an sau în 2024.
“În acest an nu cred că se va mai extinde, iar anul viitor sunt alegeri europarlamentare, altele vor fi priorităţile, se alege o nouă Comisie. Nu cred că în acest an, după poziţia exprimată de cancelarul austriac împreună cu premierul olandez la Viena în urmă cu două săptămâni. Aceste două state nu şi-au schimbat poziţia. Ce este cel mai grav este că şi Olanda, şi Austria au primit în ultimele două luni două recomandări din partea Consiliului Uniunii Europene prin care li se atrage atenţia că evaluările pe care le-a făcut Comisia în ceea ce priveşte respectarea Spaţiului Schengen pe politica de returnare şi politica de viză a constatat deficienţe majore din partea acestor state. Şi noi avem argumente cu care să mergem mai departe. Sper ca procesul pe care l-am intentat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene să nu rămână doar un demerse iniţiat de mine pentru că aşa am găsit formula cea mai potrivită pentru a nu rata termenul de 60 de zile. Pentru că dacă Guvernul român astăzi vrea să intenteze proces la Curtea de Justiţie nu o mai poate face. Singura cale va rămâne să se alăture acestui demers pe care l-am făcut, fie Guvernul, fie Parlamentul”, a mai declarat Eugen Tomac.
Sursa: Adevarul Zilei