Caniculă în București. ANM anunță temperaturi de până la 38 de grade în această săptămână

0
22

Bucureștiul se află sub un val de căldură persistent, însoțit de disconfort termic deosebit de accentuat pe parcursul acestei săptămâni, potrivit unei prognoze speciale a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicată luni.

În intervalul 3 august, ora 10:00 – 4 august, ora 9:00, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar minima va fi de 19-20 de grade (noapte tropicală), mai scăzută în zona periurbană, spre 17 grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea și dimineața, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Din 4 august, ora 9:00, până pe 5 august, ora 9:00, valul de căldură se va intensifica, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic se va accentua, cu ITU peste pragul critic. Maxima va ajunge la 36-37 de grade, iar minima la 19-20 de grade.

În perioada 5 august, ora 9:00 – 6 august, ora 9:00, canicula va continua, cu maximă în jur de 37 de grade și minimă de 18-21 de grade. Apoi, între 6 august, ora 9:00 și 7 august, ora 10:00, valul de căldură rămâne intens, cu temperaturi maxime de 37-38 de grade și minime de 19-22 de grade, nopțile fiind tropicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.