Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a anunţat schimbarea denumirii grupului parlamentar USR PLUS în grupul parlamentar Uniunea Salvaţi România

0
438
Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, luni, în plenul Camerei, schimbarea denumirii grupului parlamentar USR PLUS în grupul parlamentar Uniunea Salvaţi România, în urma fuziunii celor două partide, aprobată de instanţă.

„În urma deciziei Biroului permanent de săptămâna trecută, vă aduc la cunoştinţă schimbarea denumirii grupului parlamentar al Alianţei USR PLUS în grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România, ca urmare a fuziunii rămase definitivă, în urma respingerii apelului la Curtea de Apel Bucureşti din data de 16 aprilie”, a precizat Moşteanu, potrivit Agerpres.

În 16 aprilie, fuziunea prin absorbţie dintre USR şi PLUS a fost aprobată, definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti. Conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti, formaţiunea rezultată prin fuziune este înregistrată în Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul Bucureşti.

Pe 30 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de fuziune între cele două partide, însă decizia a fost contestată de două persoane.

Pe 15 august 2020, delegaţii USR şi PLUS au aprobat, într-un congres desfăşurat online, un protocol ce prevede fuziunea celor două partide, copreşedinţi fiind Dan Barna şi Dacian Cioloş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.