Noaptea Muzeelor – 20 de instituţii de cultură aflate în subordinea Primăriei Capitalei vor fi deschise pentru turiști

0
209

De Noaptea Europeană a Muzeelor, vizitatorii pot participa la „Primăria deschisă”, un program artistic cu tururi ghidate în sediul din Bulevardul Elisabeta, anunţă Primăria Municipiului Bucureşti.

Palatul care găzduieşte Primăria se deschide astfel publicului larg în seara zilei de 13 mai, între orele 18.00 şi 24.00 şi invită bucureştenii şi turiştii să redescopere istorii ale oraşului prin intermediul unor expoziţii de urbanism, proiecţii de filme istorice şi documentare, dar şi concerte de muzică interbelică şi instalaţii participative.

Programul ediţiei din acest an cuprinde expoziţii despre Bucureştiul trecut şi viitor, printre care o expoziţie care descrie zone dispărute şi locuitorii acestora de la începutul secolului 20 („Locuri care lipsesc – Calea Văcăreşti”), propuneri de reabilitare a unor zone date uitării din oraş („Spaţiu public urban Podul Calicilor – Ansamblu urban Domniţa Bălaşa, amenajare urbană Palatul Justiţiei”) sau de reutilizare a unor obiective istorice („Forturile Bucureştiului. 30 de imagini din viitor”).

Expoziţiile despre oraş sunt completate de o serie de proiecţii de filme istorice cu imagini inedite surprinse pe Calea Văcăreşti, cu personalităţi politice, precum I.C. Brătianu, membri ai familiei regale, evenimente istorice, dar şi prima reprezentare tridimensională a celui mai vechi plan cadastral al oraşului, Planul Borroczyn.

Curtea interioară a palatului Primăriei este transformată într-un muzeu în aer liber al Bucureştiului muzical interbelic prin concertul „Hai să îţi arăt Bucureştiul noaptea” susţinut de Miruna Ionescu, Valentin Albeşteanu & Taraful de Oraş şi o expoziţie de partituri originale aparţinând compozitorilor şi textierilor evocaţi în programul muzical.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, Asociaţia Turism Istoric, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti.

De asemenea, de Noaptea Muzeelor bucureştenii şi turiştii pot vizita muzeele şi casele de cultură ale Municipiului Bucureşti unde publicul va fi purtat în incursiuni culturale în epoci şi locuri diferite.

Astfel, Palatul Suţu (Bulevardul Ion C. Brătianu, nr.2) aduce 3 expoziţii: „Timpul Oraşului” (expoziţie permanentă), expoziţia tematică de artă „Lumea satului în pictura românească” şi expoziţia tematică de arheologie „Civilizaţia sării. Tehnologii, instalaţii şi unelte milenare conservate în lemn”.

Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti, nr. 8) găzduieşte o expoziţie permanentă şi un recital de voce şi chitară – „Voyage en musique” care va începe la ora 19.00, susţinut de soprana Mihaela Andrei şi Adrian Andrei la chitară.

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (Bd. Lascăr Catargiu, nr. 21) propune publicului o expoziţie pentru a descoperi Universul şi sistemul solar, împreună cu câteva observaţii astronomice dacă va permite vremea.

Casele Memoriale ale Muzeului Naţional al Literaturii Române vor fi deschise până la ora 22:00, iar micuţii vizitatori au pregătite ateliere creative „A fost odată… va fi odată…”, ateliere de scriere creativă, ateliere de vioară şi arhitectura şi pictură la Casa Memorială „George şi Agatha Bacovia” şi la Casa Memorială „Anton Pann”.

La sediul MNLR (str. Nicolae Creţulescu 8) vor avea loc alte evenimente, precum spectacole pentru copii, lecturi de poezie&proză, ori Maraton de Poezie şi Jazz. 

Între 18:00-23:00, Casa Artelor „Dinu Lipatti” propune publicului un program din care nu lipsesc audiţiile, expoziţiile ori proiecţiile de filme despre viaţa lui Dinu Lipatti.  Curtea şi Saloanele Casei
Artelor Dinu Lipatti vor putea fi vizitate şi ele, precum şi mini librăria Casei.

Opera Comică pentru Copii pregăteşte experienţe unice şi memorabile pentru spectatorii săi, indiferent de vârstă! Între orele 20:00 şi 24:00, toţi cei care trec pragul Operei Comice pentru Copii (Calea Giuleşti nr. 16), pornesc la fiecare sfert de oră în tururi ghidate prin clădire. Traseul este presărat cu momente muzicale şi coregrafice susţinute de artiştii instituţiei. Participarea în tur
este gratuită, iar atracţiile din Grădina OCC vor avea un program prelungit cu această ocazie, fiind disponibile publicului până la miezul nopţii.

Între orele 20:30-01:00, Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti – PROEDUS va deschide uşile Muzeului Copiilor (Bd. Decebal, Nr. 11) pentru turul interactiv– „Dinozaurii prin viaţă”, iar între orele 18:00-02:00, Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti – ARCUB va găzdui expoziţiile ”Retrospectivă” – Mircia Dumitrescu în Sălile Bolţi, Coloane, Gabroveni şi Lipscani şi ”Reflections” – Dana & Ştefan Maitec – în Sala Arcelor.

La Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” (Str. Valea Parcului, nr. 1, Mogoşoaia), între 19:00-24:00 publicul va putea admira expoziţiile „Liana şi Dan Nasta”, etaj Palat, „Bestiar: Picasso-Salvador Dali”, Colecţia Adrian Şocu, Galeria Parter, Palat, Expoziţia „Balaurul-altfel”, artist Maria Constantinescu, Galeria Foişor, dar şi o proiecţie de film „Prinţul George Valentin Bibescu”, ce va avea loc în Curtea de Onoare, interval orar 22.00-22.30 şi va prezenta o scurtă biografie a prinţului Goerge Valentin Bibescu.

 

Sursa: Adevarul Zilei