Kylian Mbappe nu-şi va prelungi contractul scadent în 2024

0
261

Atacantul Kylian Mbappé a trimis luni o scrisoare către conducerea clubului Paris Saint-Germain, în care confirmă că nu îşi va activa opţiunea de prelungire a contractului în 2024-2025, relatează lequipe.fr.

Acest lucru înseamnă că actualul său contract va expira în seara zilei de 30 iunie 2024 şi că va avea opţiunea de a se înţelege (eventual) cu un alt club de la 1 ianuarie anul viitor.

Atacantul francez a ales să informeze clubul parizian despre decizia sa la jumătatea lunii iunie, deşi ar fi putut activa această opţiune până la 31 iulie.

PSG s-ar putea despărţi de Kylian Mbappé în timpul perioade de mercato de vară. Clubul din capitală şi-ar putea vinde atacantul vedetă în vară pentru a nu-l lăsa liber peste un an.

Transferat de la Monaco în 2017 pentru suma de 180 de milioane de euro, Kylian Mbappé s-a aflat deja în centrul unei lungi telenovele de plecare, înainte de a-şi prelungi contractul la Paris în sezonul 2021-2022.

 

Sursa: Adevarul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.