Ministrul Mediului lansează un avertisment: Ne pregătim de câteva ore grele din punct de vedere meteorologic

0
239

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a transmis că urmează câteva ore grele din punct de vedere meteorologic pentru judeţele Mehedinţi şi Gorj şi parţial Hunedoara şi Timiş.

”Ne pregătim de câteva ore grele din punct de vedere meteorologic, judeţele Mehedinţi, Gorj, parţial judeţul Hunedoara şi parte din Banat, din judeţul Timiş vor fi afectate de aceste fenomente imediate. Avem un cod roşu de precipitaţii pentru această perioadă, între orele 4 şi 6, în cursul dimineţii, atunci o să fie probabil vârful, este preconizat şi prognozat de ANM”, a declarat, luni seară, Tánczos Barna care a participat la o şedinţă de lucru la Prefectura Gorj.

Ministrul Mediului a adăugat că evenimentele meteo din prezent sunt sub cele prognozate.

”Până acum, evenimentele au fost sub cele prognozate, sperăm să fie aşa şi în timpul nopţii, dar pentru orice eventualitate toate echipele de la ISU, de la Apele Române trebuie să fie pregătite pentru intervenţie, în caz de  nevoie. Am anunţat şi primăriile, ştim foarte bine că pimarii sunt şefii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, astfel încât toată lumea să fie pregătită pentru acest cod roşu. Datele din această seară arată o temperare a fenomenelor, dar nu putem ştii unde se va învârti acest nucleu de furtuni şi de ploi care pot genera local averse şi cantităţi mari de precipitaţii, între 50-80 litri pe metrul pătrat. În zonele respective ne aşteptăm la scurgeri de pe versant, viituri puternice, tocmai de aceea trebuie să fim cu echipele locale pregătite pentru intervenţie”, a precizat Tánczos Barna.

Ministrul Mediului a mai anunţat că echipele de intervenţie din 7 judeţe sunt pregătite să intervină.

”Sunt echipe pregătite, începând din Bihor, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin Timiş, toate aceste judeţe sunt în alertă. Am dublat personalul la dispecerate, am dublat personalul pentru intervenţie. Avem lista utilajelor pregătite”, a mai spus ministrul Mediului.

Meteorologii au emis cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi şi grindină, până marţi, în 11 judeţe din Banat, Crişana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei şi din zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor Occidentali, în timp ce 16 judeţe se află sub avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi grindină.

Pentru judeţele Mehedinţi şi Gorj şi zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Vâlcea şi Hunedoara, a fost emis Cod roşu de ploi abundente, cu 70-80 de litri pe metrul pătrat în intervale scurte de timp.

 

 

 

Sursa: Adevarul Zilei