Cât cheltuiește un român pe alimente? Cine sunt săracii Europei

0
151

Un român cheltuiește în medie 171 de euro pe lună pentru alimente. Cu această valoare, suntem undeva la mijlocul clasamentului privind chelutuielile de consum, atât la nivel mondial, cât și european.

Datele colectate într-un studiu arată că, în funcție de țară, cheltuielile pentru produse alimentare pot varia de la câteva procente până la peste jumătate din cheltuielile de consum, potrivit Picodi.com, care a verificat datele statistice din 105 țări și a calculat câți bani cheltuiesc oamenii pe cumpărături în întreaga lume.

În acest clasament, România s-a clasat pe locul 55 din 105 țări – alimentele și băuturile nealcoolice reprezintă 25,2% din cheltuielile pentru bunuri și servicii. Cam același procent din venituri este alocat alimentelor în țări precum Turcia, Tunisa și Mexic.

Pe de altă parte, în țări cu venituri individuale mari, mai puțin de o zecime din cheltuielile reprezintă achiziția de alimente și băuturi nealcoolice de uz casnic. În această situație sunt SUA – 6,7%, Marea Britanie – 8,7%, Irlanda – 9,2% și Elveția – 9,9%.

La polul opus, cel mai mare procent de cheltuieli pentru alimente se regăsește în Nigeria, Myanmar și Kenya – 59%, 56,6% și, respectiv, 56,1%.

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.