Doi oameni au murit si alti aproximativ 60 au fost raniti in explozia de sambata seara, de la Crevedia. 5 dintre raniti se lupta intre viata si moarte chiar in aceste momente la spitalele din strainanate, unde au fost transferati, starea lor fiind grava. In tot aceste timp, autoritatile locale dau din umeri, paseaza responsabilitatea si incearca sa scape de intrebarile incomode ale presei. O dovedeste chiar primarul din Crevedia, Petre Florin.
Pe langa faptul ca nu pare deloc dispus sa comunice pe marginea acestui subiect, nu da impresia ca ar fi impresionat in vreun fel de drama pe care o traiesc locuitorii din comuna pe care o pastoreste inca din anul 2016, fiind la al doilea mandat, ales pe listele PSD.
„Stiam ca a fost inchisa dupa adresa (statia GPL -n.r.). Nu e in competenta primariei sa faca acest lucru. Nu a venit nimic scris la priamrie. Cei care au fost afectati sunt vecinii care locuiesc langa GPL.
Daca nu s-au facut (sesizari – n.r.) la primarie, nu s-a stiut (ca statia inca functioneaza – n.r.)”, a declarat cu nonsalanta primarul, in prima aparitie publica dupa tragedia care a zguduit o tara intreaga.
„Stiam ca s-a oprit (activitatea statiei de gaz – n.r.). Am trecut pe acolo poate de doua ori pe saptamana. Nu am vazut nimic. Poarta era inchisa. Nu stiu (cum s-a obtinuit terenul – n.r.)”, a adaugat acesta.
Momentul celei de-a doua explozii de la Crevedia, surprins de la mică distanță de echipe TV – VIDEO
Intrebat de jurnalisti cine se face responsabil de catastrofa de la Crevedia, Petre Florin a spus ca, in opinia sa, „patronul firmei e responsabil”.
Reporter: Autoritatile nu?
Petre Florin: Ce treaba au autoritatile daca noi am vazut ca poarta e inchisa? E un baiat care lucreaza ca sofer. Am vazut o cisterna parcata acolo din cand in cand, pe partea cealalta a drumului, si am crezut ca e a dansului.
Reporter: Stiati de conducta de gaze care trece prin curtea staiei GPL?
Petre Florin: Pe acolo trece conducta de gaze stradala. Atat.
Edilul mai spune si ca toate avizele in legatura cu constructia de pe terenul respectiv ar fi fost luate pana in 2020 „cand s-a stiut ca s-a inchis (statia – n.r.).
„Cei de la ISU ar fi trebuit sa verifice”, a precizat acesta.
Intrebat cum de nu cunoaste situatia din comunitatea pe care o administreaza, avand in vedere ca NU din 2020 se afla la carma primariei, asa cum sustine, cine din 2016, cand avea si o condamnare, primarul a refuzat sa mai vorbeasca cu presa, afirmand: „Acum o dati in condamnari. O zi buna!”