Social· 2 min citire

Luni sună clopoţelul, după vacanţa de vară. Cu ce noutăți vine noul an școlar

elevi în sala de clasă

elevi în sala de clasă

Scris de Andreea Damian Publicat: 5 sept. 2026, 10:20

Clopoțelul va suna, luni, 7 septembrie, în toate instituțiile de învățământ preuniversitar.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației şi Cercetării, cursurile încep pe 7 septembrie şi se vor încheia, pentru majoritatea elevilor, pe 18 iunie 2027.

Prima zi liberă din noul an școlar

Cursurile anului școlar 2026-2027 încep luni, 7 septembrie, însă prima vacanță nu este foarte departe. Mai mult decât atât, elevii și preșcolarii se vor putea bucura de un weekend prelungit chiar la începutul lunii octombrie.

Mai exact, pe 5 octombrie este sărbătorită Ziua Educației, iar aceasta este zi liberă pentru elevi și cadre didactice. În 2026, 5 octombrie pică într-o zi de luni, așadar elevii vor avea parte de trei zile libere consecutive.

Prima vacanţă, la sfârşitul lunii viitoare

Elevii vor avea prima vacanţă la sfârşitul lunii viitoare, aceasta fiind programată în intervalul 24 octombrie – 1 noiembrie 2026. Apoi, va fi vacanţa de iarnă şi cea din luna februarie, stabilită diferit de la un judeţ la altul, precum şi vacanţa de primăvară.

Săptămâna de vacanță din februarie 2027 va fi stabilită de inspectoratele școlare județene/al municipiului București, în perioada 15 februarie – 7 martie 2027.

Noutăţi pentru elevii de clasa a IX-a

Noul an şcolar aduce noutăţi pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Aceştia vor învăţa după noul curriculum, fiind prima generație care studiază integral după noile planuri-cadru.

Şi în acest an şcolar vor fi organizate programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Acestea se vor desfăşura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.

36 de săptămâni de cursuri, împărţite în cinci module

Anul școlar 2026-2027 va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri, repartizate în cinci module de studio, cu perioade de vacanţe între acestea.

Pentru anumite clase, anul şcolar se va încheia mai devreme. Astfel, elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, vor încheia cursurile pe 4 iunie 2027, după 34 de săptămâni. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar va avea o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se va încheia la data de 11 iunie 2027.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Adevarul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Social