Simona Halep, eliminată de la Madrid!

Simona Halep (3 WTA) a fost învinsă de Elise Mertens (16 WTA), scor 6-4, 5-7, 5-7, în optimile de finală ale turneului Premier Mandatory de la Madrid, la capătul unui meci care a durat două ore și 30 de minute de joc.

„Cu siguranță aș fi avut nevoie de mult mai multe meciuri, dar a fost cum a fost, cu accidentări, e greu să joc turnee dacă nu sunt sută la sută.

Partidele pe care le-am jucat aici însă, la Madrid, mi-au arătat că sunt la un nivel destul de bun. Nu mi-am pierdut foarte mult din joc, dar mental și ca răbdare un pic se vede, mă grăbesc destul de mult și fac unele greșeli pe care în mod normal nu le-aș face sau în trecut nu le făceam.

Am simțit oboseală în setul al treilea, cred că s-a și văzut, dar vine tot de la meciuri, nu am avut partide strânse anul acesta, grele, în care să pot să-mi depășesc limita. Recuperarea este însă, sper eu, destul de rapidă, masaj, tratament și alergare, pentru că așa își revine corpul,” a declarat Simona Halep după meci.

La turneul de la Madrid, Simona a primit 34.048 de euro și 120 de puncte WTA.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri