CONSTANȚA Se deschid restaurantele la interior, cinematografele și sălile de spectacole

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a decis redeschiderea restaurantele la interior, cinematografele și sălile de spectacole la o capacitate de 30%, la nivelul municipiului Constanța. Măsurile intră în vigoare din data de 05.05.2021, ora 00.00 și vor fi valabile pentru 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Prefectul Constanșei, Silviu Coșa:”Odată cu scăderea incidenței în județul Constanța sub pragul de 1,5/1.000 locuitori, a fost necesară o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (convocată în 48 de ore de la atingerea pragului), prin care să constatăm rata scăzută. În contextul actual, în care presiunea, din punct de vedere epidemiologic, nu mai este atât de ridicată, localitățile vor funcționa respectând măsurile specifice, în funcție de rata înregistrată.

Mobilitatea între localitățile din județul nostru este foarte ridicată, așa că încadrarea unitară, după rata județului, era modalitatea de a proteja localitățile mai mici, cu puține cazuri, dar care riscau să dezvolte o rată mai mare. Implicit, a fost modalitatea prin care i-am putut proteja pe cei peste 700.000 de locuitori ai județului. Acum, considerăm că este suficient să aplicăm măsurile în funcție de rata fiecărui U.A.T., inclusiv pe municipiul Constanța. Reședința de județ este încadrată în limita de incidență mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, iar aici, printre cele mai importante măsuri, amintim permiterea funcționării restaurantelor și la interior, la o capacitate de maximum 30%. Aceeași capacitate maximă se va aplica și în cazul sălilor de spectacole sau a cinematografelor.”

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri