Regulile pentru obținerea ajutoarelor de stat destinate HoReCa, în dezbatere publică

0
898

Ministerul Economiei a anunțat, luni, că a fost pusă în dezbatere publică procedura de implementare a schemei de ajutor de stat pentru acordarea sprijinului financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată de pandemia de Covid-19.

chema de ajutor de stat se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele opt regiuni de dezvoltare, fiind implementată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin intermediul Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE), în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Bugetul alocat acestui tip de ajutor de stat este estimat la 500 milioane de euro, echivalent în lei, iar bugetul alocat Schemei pentru anul bugetar 2021, aprobat prin Legea nr. 15/2021 a Bugetului de Stat pentru anul 2021, este de 2,5 miliarde de lei.

”Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare. Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 74.000 de beneficiari. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate”, se arată în procedura de implementare.

Pentru înscrierea în cadrul acestei scheme, este nevoie de crearea unui profil, user, parolă şi completarea formularului de înscriere în vederea obţinerii finanţării se fac online, folosind link-ul http://www.granturi.imm.gov.ro. De asemenea, aplicanţii au obligaţia de a urmări informaţiile referitoare la Schemă postate pe site-ul MEAT pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare contract, efectuare plăţi, monitorizare), precum şi în contul creat la înscriere, denumit în continuare front office (FO).

Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat, instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 224/2020, poate fi consultată pe site-ul ministerului de resort, la adresa http://www.economie.gov.ro/transparenta-decizionala/proiecte-in-dezbatere-publica. 

Acordarea ajutoarelor de stat se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul pandemiei de COVID-19 cu modificările şi completările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.