Ludovic Orban a vizitat centrul de vaccinare de la Sala Palatului, în cadrul Maratonului Vaccinării din Bucureşti

0
382

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PNL, Ludovic Orban, le-a transmis românilor să se vacineze anti-COVID cu încredere.

„Îi felicit pentru efortul remarcabil pe care-l fac cu acest maraton al vaccinării. Înţeleg că sunt implicaţi 1.400, peste 1.400 de cadre medicale, care o fac în regim de voluntariat. Practic, acum trei săptămâni s-a reuşit vaccinarea a peste 25.000 de cetăţeni şi obiectivul este, pentru aceste zile de vaccinare, să se atingă cifra de 25.000 de mii de cetăţeni cu vaccin Pfizer şi Johnson&Johnson. Îi felicit şi le mulţumesc pentru implicarea remarcabilă în susţinerea campaniei de vaccinare. Şi transmit, normal, mesajul: vaccinaţi-vă cu încredere!”, a declarat Orban, prezent la centrul de vaccinare de la Sala Palatului, în cadrul Maratonului Vaccinării din Bucureşti.

Întrebat dacă ar fi necesară o nouă strategie, având în vedere faptul că de săptămâna viitoare va debuta şi vaccinarea copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani, liderul PNL a răspuns că strategia de vaccinare a fost adaptată şi până acum în funcţie de realitatea din teren. 

Ludovic Orban a subliniat că el şi premierul Florin Cîţu susţin campania de vaccinare sub sloganul: „Împreună învingem pandemia.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.