Șeful OMS avertizează că pandemia nu s-a terminat: „Ar fi o eroare monumentală ca vreo ţară să creadă că pericolul a trecut”

0
337

Pandemia de coronavirus este departe de a se termina, a avertizat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, la încheierea reuniunii anuale a organizaţiei, care a avut loc luni, în sistem online. „Ar fi o eroare monumentală ca vreo ţară să creadă că pericolul a trecut”, a precizat șeful OMS, potrivit CNN.

„Realitatea este că mai avem mult de lucru pentru a pune capăt pandemiei. Suntem foarte încurajaţi de faptul că decesele şi cazurile de COVID-19 continuă să scadă la nivel global, dar ar fi o eroare monumentală ca orice ţară să creadă că pericolul a trecut”, a afirmat directorul OMS.

Acesta a subliniat importanţa măsurilor de precauţie adoptate de la începutul pandemiei: distanţarea fizică, spălarea mâinilor, purtarea măştilor faciale şi asigurarea unei distribuiri corecte a vaccinurilor.

OMS a criticat faptul că ţările bogate au cumpărat cantităţi mari de vaccinuri greu de obţinut, ţări în care erau deja vaccinaţi oameni tineri şi sănătoşi, în timp ce ţările mai sărace nu au suficiente seruri chiar şi pentru angajaţii din domeniul sănătăţii şi pentru cei expuşi în mod special riscului.