Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a amendat cu 10.000 de lei magazinul Mega Image din Sectorul 1, după ce au apărut imagini cu şobolani printre produsele alimentare.
În urmă cu două zile, în spaţiul public au circulat imagini cu şobolani printre produsele alimentare dintr-un magazin al lanţului Mega Image. De altfel, retailerul a publicat scuze pentru situaţia creată pe reţelele de socializare.
„Situaţia a fost semnalată recent în Sectorul 1 al Capitalei, unde au fost surprinse imagini cu şobolani printre produsele alimentare ale unui supermarket. Existând un risc major pentru sănătatea populaţiei, conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) s-a autosesizat şi a dispus de urgenţă un control la punctul de lucru al operatorului economic”, se arată în comunicatul ANSVSA.
În urma verificărilor, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bucureşti au hotărât amendarea operatorului economic cu suma de 10.000 de lei. Magazinul şi-a suspendat temporar activitatea şi are obligaţia să efectueze temeinic operaţiunile de dezinfecţie, deratizare şi dezinsecţie (DDD) şi să asigure igienizarea tuturor spaţiilor de recepţie, depozitare, expunere şi comercializare a produselor alimentare.
Activitatea magazinului va fi reluată numai după ce reprezentanţii unităţii vor prezenta inspectorilor DSVSA dovada realizării tuturor acestor acţiuni obligatorii, mai spun reprezentanţii ANSVSA, care au precizat că fac controale în toate magazinele.
Sursa: Adevarul Zilei