A fost exclusă de la Wimbledon! Motivul? A intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu Covid-19

0
461

Jucătoarea britanică Johanna Konta a fost exclusă de la Wimbledon. Sportiva a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu Covid-19.

Din motive de siguranță, jucătoarea britanică cel mai bine clasată a fost exclusă de la Wimbledon.

Johanna Konta ocupă locul 31 WTA. Conform BBC, jucătoarea în vârstă de 30 de ani este cap de serie numărul 27.

Aceasta a fost nevoită să intre în izolare pentru 10 zile după ce un membru al echipei ei a fost testat pozitiv.

Ea ar fi trebuit să joace, marţi, în primul tur, cu sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 64 WTA.

„Simpatiile noastre sincere sunt cu Johanna şi sperăm să o vedem pe teren cât mai curând posibil”, a scris organizatorii turneului de la Wimbledon, pe Twitter.

Grand slam-ul londonez începe, luni, la All England Club. Toţi jucătorii trebuie să stea la hotelul oficial din Westminster şi li se permite să aducă trei persoane cu ei. Astfel, Konta i-a ales pe logodnicul ei, pe antrenorul Dan Smethurst şi pe preparatorul fizic Gill Myburgh.

Konta, semifinalistă în 2017 pe iarba londoneză, va putea să se izoleze în locuinţa ei din Londra.

Ea este al doilea participant la Wimbledon nevoit să se retragă din cauza Covid-19, după danezul Frederik Nielsen, specialist al probei de dublu. Şi el a intrat în contact cu o persoană infectată, antrenoul lui.

Chinezoaica Yafan Wang, locul 123 WTA, o va înlocui pe jucătoarea britanică pe tabloul principal, ca lucky loser.

Sursa: Adevarul Zilei