Aspru pedepsit după ce și-a schingiuit și înfometat calul

0
313

Un bărbat în vârstă de 47 de ani din comuna Vorona, județul Botoșani, este urmărit penal după ce și-a schingiuit și înfometat calul.

Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Poliţiştii din cadrul Biroului Protecţia Animalelor din cadrul IPJ au fost sesizaţi cu privire la faptul că bărbatul şi-ar fi lovit animalul, provocându-i suferinţe şi traume fizice.

„În urma deplasării la faţa locului, a fost identificat bărbatul, precum şi cabalina acestuia, iar, în urma examinării efectuată de poliţistul medic veterinar, s-a constatat că animalul prezenta multiple leziuni pe suprafaţa corpului, era subnutrit, iar starea de întreţinere precară. Cabalina a fost preluată de către poliţişti şi plasată într-un adăpost, în care va beneficia de hrană şi îngrijiri medicale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, potrivit Agerpres.

În acest caz cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, mai au transmis polițiștii.

Sursa: Adevarul Zilei