A început dezbaterea moțiunii de cenzură. Se decide soarta Guvernului Cîțu

Astăzi în Parlament se dezbate și se votează moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu.

Pentru ca moțiunea să fie adoptată și Guvernul Cîțu să fie demis, PSD are nevoie de 234 de voturi.

Potrivit calculelor, dacă toți parlamentarii PSD și AUR ar fi prezenți și ar vota moțiunea, aceasta ar fi respinsă. În acest moment, PSD și AUR reușesc să strângă cel mult 204 voturi, cu 30 mai puțin decât majoritatea necesară pentru adoptarea moțiunii.

La ora 14.30 a început dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

În sală sunt prezenți 364 de parlamentari din totalul de 466. Moțiunea este citită în plenul Parlamentului de deputatul PSD, Lucian Romașcanu. Ulterior, premierul Florin Cîțu va lua cuvântul, urmat de liderii partidelor parlamentare. Votul pe moțiune va începe în jurul orei 16:00. Votul este secret, cu bile.

Moțiunea intitulată „România EȘUATĂ. Recordul ”fantastic” al Guvernului Cîțu” inițiată de 156 de deputați și senatori este dezbătută începând cu ora 14:00 în plenul reunit al Parlamentului, iar votul va fi secret, cu bile. 

Parlamentarii Coaliției vor fi prezenți în sală și, cel mai probabil, se vor abține de la vot.

Tot luni, în prima parte a zilei, Dan Barna a spus că parlamentarii USR PLUS vor fi prezenți în sală, dar vor vota împotrivă.

Ulterior, înainte de ședința coaliției, Dan Barna a revenit asupra anunțului și a spus că vor rămâne în bănci și parlamentarii USR PLUS.

Aceeași decizie a fost luată și de grupul parlamentar al UDMR.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri