PSD: Guvernul scandalagiilor se ceartă pe ciolan. Românii stau şi se uită

0
352

PSD condamnă „scandalul interminabil” din Guvern şi din coaliţia de guvernare. Social-democraţii condamnă şi lipsa de reacţie a preşedintelui Klaus Iohannis faţă de aceste certuri.

 „PSD condamnă scandalul interminabil din Guvern şi din coaliţia de guvernare. Domnilor guvernanţi, românii sunt preocupaţi de nivelul lor de trai! Un nivel de trai care se prăbuşeşte, pe fondul exploziei preţurilor la alimente, medicamente şi energie. Aceasta este România reală! O Românie care încă aşteaptă măsuri pentru creşterea veniturilor populaţiei, pentru protejarea consumatorilor vulnerabili, pentru sprijinirea familiilor cu copii sau pentru  pregătirea noului an şcolar! O Românie reală de care sunt rupţi cei care conduc şi se ceartă ca nebunii pe funcţii şi pe controlul  partidelor din Coaliţia de guvernare”, arată comunicatul de presă al partidului.

De asemenea, „PSD condamnă absenţa şi tăcerea asurzitoare a preşedintelui Klaus Iohannis faţă de aceste certuri”.

„Preşedintele României a girat personal acest Guvern de scandalagii. Este evident că schimbările din Executiv şi din partidele aflate la guvernare nu sunt făcute în interesul cetăţenilor, ci doar pentru satisfacerea orgoliilor politice ale celor care conduc ţara. Este un comportament cinic şi iresponsabil, care arată dezinteresul total al guvernanţilor faţă de problemele reale ale cetăţenilor şi ale celor care i-au votat la ultimele alegeri”, mai indică sursa citată.

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor. El a precizat că a discutat cu liderii coaliţiei despre această remaniere, că în cursul zilei de marţi a informat despre această decizie şi că a avut încă o discuţie joi dimineaţă cu toţi liderii coaliţiei.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei