Vremea în următoarele patru săptămâni. ANM anunță reprize de caniculă și ploi

0
327

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile vor fi în creștere în aproape toată țara.

În săptămâna 12.07.2021 – 19.07.2021 valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări. În aceeași perioadă va ploua mai mult decât în mod normal în special în vest, sud-vest și la munte, susțin specialiștii.

Apoi, în săptămâna 19.07.2021-26.07.2021, temperaturile medii ale aerului vor fi normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate zonele, dar mai ales la munte.

În săptămâna 26.07.2021-2.08.2021 temperatura medie a aerului va avea valori normale în toată țara.

Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în cele nordice și nord-vestice, iar în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 2.08.2021 – 9.08.2021 mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi local excedentare în vest, nord-vest și centru, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Specialiștii atrag atenția că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate.

Sursa: Adevarul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.