Liderul PSD Bacău: Drumul spre fericire trece prin pixul premierului Cîţu, condiţionat de votul la congres

0
354

Preşedintele PSD Bacău, eurodeputatul Dragoş Benea, a condamnat faptul că Guvernul va face rectificarea bugetară cu o lună înainte de congresul de alegeri din PNL.

Benea a subliniat că, astfel, preşedinţii de consilii judeţene şi primarii liberali vor fi condiţionaţi de premierul Florin Cîţu să voteze cu el pentru funcţia de preşedinte al PNL.

„Veşti minunate pentru români, dar îndeosebi pentru primarii şi preşedinţii de CJ-uri de la PNL: drumul spre fericire trece prin pixul premierului Cîţu şi e condiţionat de votul pentru candidatul Cîţu la congres! Asta e logica rectificării bugetare programate întâmplător de Cîţu în a doua jumătate a lui august, cu fix o lună înainte de congresul PNL”, a scris marţi, pe Facebook, Dragoş Benea.

Eurodeputatul social-democrat l-a acuzat pe Florin Cîţu că îşi cumpără voturi cu banii publici.

„În declaraţiile sale tot mai sforăitoare şi mai deplasate, premierul se laudă că nu împarte banii la partid, dar – în cel mai politicianist şi, deopotrivă, dubios mod cu putinţă – candidatul Cîţu îşi cumpără voturi la congres cu bani publici alocaţi, discreţionar, de pixul prim-ministrului Cîţu! Acelaşi Cîţu dădea asigurări că lupta internă din PNL nu va afecta economia care, oricum, ‘duduie’: de curând, INS a anunţat că salariul mediu net a scăzut în luna mai cu aproximativ 70 lei, probabil din cauza faptului că România a avut cea mai mare revenire economică din istorie, după cum triumfalist a decretat premierul. Iată un motiv în plus ca românii să fie fericiţi: începând cu luna mai, au mai puţini bani în buzunare”, a conchis Dragoş Benea.

Sursa: Adevarul Zilei