Condamnări la închisoare cu executare pentru primarul orașului Recaș și un șef al IPJ Timiș

0
302

Primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel, şi fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Timiş Sorin Petru Muntean au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu executare, de către Curtea de Apel (CAT) Timişoara, într-un dosar din 2015 în care au fost acuzaţi că ar fi exercitat presiuni pentru sancţionarea ilegală a unui agent de poliţie din Recaş care controla maşinile unor apropiaţi ai edilului, scrie Agerpres.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Conform soluţiei pe scurt a CAT, postată pe site-ul instanţei, Sorin Petru Muntean a fost condamnat, pentru abuz în serviciu, la trei ani de închisoare cu executare şi interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptului de a ocupa funcţia de poliţist, pe o perioadă de 3 ani.

Totodată, primarul Teodor Pavel, care a fost ales şi în scrutinul din toamna anului trecut, a fost condamnat, pentru instigare la abuz în serviciu, la trei ani, cinci luni şi 10 zile de închisoare cu executare, dar şi pedeapsă complementară de interzicere a unor drepturi pentru 3 ani după executarea pedepsei principale.

Comisarul şef Florin Bolbos, fost inspector şef adjunct al IPJ Timiş, a fost condamnat, pentru abuz în serviciu, la 3 ani de închisoare cu suspendare şi 75 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Fostul şef al Poliţiei din Recaş, Marian Dorinel Temu, a fost condamnat, tot pentru abuz în serviciu, la 3 ani de închisoare cu suspendare şi 75 de zile de muncă în folosul comunităţii, mai fiind condamnaţi, cu suspendare şi fostul şef al Poliţiei Locale din Recaş, Doru Adrian Berzescu, şi fostul secretar general al PSD Timiş, omul de afaceri Eugen Milutinovici.

Instanţa Curţii de Apel Timişoara a decis şi ca agentul de poliţie Dumitru Duma, care s-a constituit parte civilă, să primească de la cei condamnaţi daune materiale de 2.551 lei şi 7.000 de euro daune morale.

În judeţul Timiş a funcţionat, între anii 2013 şi 2015, un sistem de corupere a autorităţii poliţieneşti, ce s-a format pornind de la factorul politic, potrivit rechizitoriului trimis în judecată de procurorii DNA în acest dosar. Conform rechizitoriului menţionat, un grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste prin importarea de maşini second-hand, ar fi fost sprijinit de ofiţerii IPJ condamnaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.