Jandarmii au făcut descinderi în trei județe pentru a sălta mai mulți bărbați care au șantajat români

0
331

Mai mulţi bărbaţi care au realizat, în urma unor anunţuri puse în cutiile poştale, lucrări de reparaţii la imobilele unor persoane sunt suspectaţi că i-au şantajat pe beneficiarii lucrărilor, cărora le cereau sume de bani de zeci de ori mai mari decât valoarea reală a lucrărilor. Poliţiştii din Braşov fac, descinderi în judeţele Cluj şi Mureş, într-un dosar de şantaj, înşelăciune şi furt în care prejudiciul a fost calculat la 100.000 de euro, conform News.ro.

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov fac, joi, şase percheziţii domiciliare, în judeţele Cluj şi Mureş, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru şantaj – 6 fapte, înşelăciune – 5 fapte şi furt, prin metoda ”acoperişul”.

IPJ Brașov informează că ”Din cercetări a rezultat faptul că mai mulţi bărbaţi ar fi împărţit pliante publicitare, prin care ar fi oferit servicii de reparaţii sau întreţinere imobile, inducând faptul că ar face reduceri substanţiale pentru pensionari. Ulterior, aceştia ar fi solicitat preţuri exorbitante pentru lucrările efectuate şi la final, prin şantaj, ar fi cerut sume de zeci sau sute de ori mai mari decât costul efectiv. Prejudiciul astfel cauzat este de aproximativ 100.000 de euro”.

În urma descinderilor anchetatorii vor ridica mijloace de probă şi vor pune în aplicare şase mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, în vederea audierii.

Dosarul este instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.