Citu: PNL lupta pentru libertatea homosexualilor! Declaratiile suprinzatoare pe care premierul nu credea ca o sa le afle romanii

0
318

Florin Cîțu după absolvirea Grinell College din Iowa, SUA, a intrat în sistemul public ca și senator fiscal conservativ.

Acesta crescând într-o țară care la momentul acela era comunistă, iar părinți acestuia nu erau comuniști a fost oportunitatea perfectă pentru Florin Cîțu.

În anul 1996, norocul i-a surâs în momentul în care Florin Cîțu a cunoscut un absolvent al Grinell College care preda economie de un an, în România.

La vârsta de 21 de ani, Florin Cîțu a plecat în America pentru a urma studiile la Grinell College.

După 20 de ani, după o carieră reușită în domeniul bancar, acesta este ales senator.

Acesta declară că „Nu am plănuit niciodată să mă bag în politică, practic am fost păcălit să intru. „

În toamna anului 2016, un prieten al premierului i-a cerut ajutorul în campania electorală ce se desfășura în România. Campania a fost doar una de a își da acordul de a fi pe buletinul de vot și nu de a bate la uși pentru a obține semnături și de a chema lumea la vot. Acesta mai apoi a ieșit Senator de București.

În cadrul Parlamentului a mai avut câteva declarații foarte ciudate care nu erau focusate pe nevoile Românilor. Florin Cîțu a declarat că „În 99% din cazuri, votul este unul politic.”

La scurt timp după ce a a intrat ca Senator, acesta a devenit și vicepreședinte economic în cadrul Partidului Național Liberal ca mai apoi acesta să adauge că: „A găsit un spațiu liber și l-am umplut.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.