Lucian Bode declară că România este pregătită să primească afgani

Aducerea în siguranță a celor 49 de cetățeni români aflați în Afganistan este cel mai important lucru, spune ministrul de Interne, Lucian Bode. El precizează că România poate primi migranți afgani, dar condiționat, respectiv verificările să fie realizate de structurile statului român, arată Mediafax.

Lucian Bode a spus că „În legătură cu această criza din Afganistan, a migranților, cel mai important lucru pe care l-am realizat este cel privind aducerea în siguranță a celor 49 de cetățeni români aflați în Afganistan. Eu felicit atât pe colegii de la MApN, pe colegii de la MAE, care au coordonat această celulă de criză, cât și structurile noastre speciale, serviciile secrete, care au reușit împreună ceea ce nu au reușit să facă multe națiuni, din păcate, anume aducerea tuturor cetățenilor acasă”.

Ministrul de Interne precizează că au fost aduși și șapte cetățeni străini din Afganistan.

Conform ministrului, sunt disponibile acum 751 de locuri pentru refugiați în centrele din subordinea MAI.

Ministrul de Interne a mai adăugat că „Avem două centre de custodie, unde avem peste 200 de locuri, sub 60% gradul de ocupare, centre în regim închis. Avem șase centre de azil, au o capacitate de 1.100 de locuri. Astăzi sunt disponibile 751 de locuri, iar în cele șase centre avem 496 de migranți, de cetățeni care beneficiază de condiții de azil. Suntem pregătiți să primim în aceste centre colaboratori ai structurilor noastre, persoane aflate în risc iminent – jurnaliști, magistrați, suntem pregătiți să primim studenți care beneficiază de burse în România și persoane aflate într-un pericol iminent în Afganistan cu o singură condiție – verificările să fie realizate de structurile statului român”.

Potrivit datelor MAI, în România au încercat să intre 47 de mii de migranți. 10 mii au fost depistați în interiorul granițelor, iar 37 de mii au fost întorși la frontieră.

„Avem forțe dislocate în special pe granița de vest. România este pregătită în perspectiva unui val de migranți care se preconizează”, concluzionează Lucian Bode.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri