Votarea moțiunii de cenzură a fost amânată după decizia CCR

0
319

Moțiunea de cenzură inițiată de USR-PLUS și AUR urmează să fie citită joi la ora 16.00, în ședința plenului reunit al Parlamentului așa cum au convocat inițial președinții celor două Camere Anca Dragu și respectiv, Ludovic Orban. Cu voturile PSD, PNL și UDMR dezbaterea și votul pentru moțiunea de cenzură au fost amânate după 15 septembrie, după ce Curtea Constituțională se pronunță pe sesizarea făcută de Guvern.

PNL, PSD, UDMR și Minoritățile au votat în ședinața Birourilor Permanente reunite amânarea dezbaterii și votului la moțiunea de cenzură USR-PLUS-AUR până în momentul în care se va pronunța Curtea Constituțională pe conflictul constituțional invocat de Guvern, mai exact după 15 septembrie.

  • Ludovic Orban: „Votul este o încălcare a deciziilor CRR și a statului de drept. Mai mult decât atât, există o altă decizie a CCR care spune că nu se poate prelungi dezbaterea la nesfârșit. În decizia CCR se invocă celeritatea în ceea ce privește dezbaterea și votarea unei moțiuni de cenzură. Deciziile CCR trebuie respectate. Noi nu ne putem permite, ca parlamentari, să avem poziții, chiar dacă interesul politic ne dictează altceva. Nu pot să votez niciodată o decizie neconstituțională, care pune pe stop democrația din România. Ca atare, sunt prezent și nu votez!”, a spus Ludovic Orban.

PSD susține că respectă legile țării și că este normal să se aștepte decizia CCR.

  • Marcel Ciolacu: „PSD respectă legile ţării. E normal să aşteptăm răspunsul CCR. Nu am comentat niciodată o decizie a CCR, chiar dacă mi-a convenit sau nu (…) PSD va vota orice moţiune va fi supusă votului. Putem pune la vot moţiunea şi, am spus, orice moţiune ajunge la vot va fi votată de PSD”(declarație la Antena3 ).

Reamintim că PNL a încercat în repetate rânduri să blocheze în ședința Birourilor Permanente reunite depunerea și dezbaterea moțiunii de cenzură iar cu ajutorul PSD care a boicotat întâlnirile, a reușit.

În acest sens, premierul Florin Cîțu a sesizat în urmă cu o zi Curtea Constituțională pe motiv că există un conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR, în care se invocă o conduită „neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă”, întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă şi comunicată cu „încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie”.

Curtea Constituțională a dat termen 15 septembrie pentru dezbaterea sesizării făcute de PNL dar o decizie pe speță se poate amâna.

De partea cealaltă, președintele Camerei Deputaților a explicat că potrivit Constituției, moțiunea trebuie citită în maxim 5 zile de la depunerea în Parlament. Totodată Orban invocă o decizie a Curții Constituționale din 2020 că trebuie să pună în dezbatere moțiunea de cenzură în cel mai scurt timp după ce a fost citită în plen.

Prin decizia Nr. 609 din 14 septembrie 2020 Curtea Decizională precizează că „Parlamentul este obligat să dezbată și să voteze într-un timp scurt moțiunea de cenzură, chiar în cursul sesiunii ordinare deja începute, pentru că, odată depusă, moţiunea de cenzură trebuie prezentată, dezbătută şi votată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.