Certificatul verde OBLIGATORIU pentru toți angajații. Proiectul, în comisiile de la Camera Deputaților

0
287

România este la un pas de cele mai dure restricții! Certificatul verde va fi obligatoriu la locul de muncă, indiferent de numărul de angajați din clădire. Proiectul ajunge, astăzi, azi în comisiile de la Camera Deputaților, apoi va fi votul final. Deși la Senat a votat împotrivă, PSD va susține acum legea, cu mai multe modificări.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis că certificatul verde este o prioritate pentru ţara noastră. Social-democratul susţine că se va ajunge la o „concluzie aşteptată şi predictibilă” pentru români.

„Cred că certificatul verde în contextul european este o prioritate şi pentru români. Am vorbit cu Alexandru Rafila şi cu domnul Alfred Simonis, am văzut amendamentele propuse de domnul Cercel şi cred că vom ajunge la o concluzie aşteptată şi predictibilă pentru români”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat ce şanse sunt ca certificatul verde să treacă, în contextul în care Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe.

Proiectul de lege privind obligativitatea Certificatului verde la locul de muncă va fi dezbătut în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor timp de două săptămâni, perioadă în care PNL şi UDMR speră să contureze o majoritate parlamentară pentru a reuşi să-l adopte.

Iniţiativa legislativă a picat la Senat, unde nu a întrunit voturile necesare. Camera Deputaţilor este for decizional.

PSD şi AUR s-au opus introducerii certificatului verde la locul de muncă. Social-democraţii au transmis că susţin introducerea certificatului, însă cu anumite amendamente, care să pună accentul şi pe testarea oamenilor, și nu doar pe vaccinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.