Controale de la Ministerul Educației în unitățile de învățământ unde rata de vaccinare a crescut spectaculos

 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că vor fi făcute controale unde rata de vaccinare a crescut în mod spectaculos, în contextul în care autoritățile au decis ca de luni, 8 noiembrie, cursurile în format fizic să fie reluate în școlile și grădinițele în care cel puțin 60% din personal este vaccinat ani-Covid.

Corpul de control va face verificări în unitățile de învățământ în care rata de vaccinare a crescut spectaculos în ultima săptămână, adică de când s-a conturat ideea că de acest criteriu va depinde reluarea cursurilor în format fizic.

Controale acolo unde au fost schimbări

Ministrul Sorin Cîmpeanu a apreciat progresul înregistrat în ultimele zile, dar totodată a atras atenția că “acolo unde au fost schimbări mai greu de explicat sunt pregătite echipele din Corpul de control al ministrului Educaţiei. Nu acuzăm, vrem doar să găsim explicaţia acestor schimbări de vinerea trecută până vinerea asta, pentru că suntem într-adevăr interesaţi de condiţii de siguranţă pentru elevi”. Oficialul a anunțat că vor începe controale imediat după reluarea cursurilor.

Trebuie menționat totuși că perioada indicată se suprapune cu a doua săptămână de la introducerea obligativității Certificatului verde, pentru accesul în majoritatea instituțiilor publice și la operatorii economici, drept urmare și acest fapt ar fi putut determina multe persoane să aleagă să se vaccineze anti-Covid.

Noile condiții pentru derularea cursurilor în format fizic

“Începând cu data de 8 noiembrie 2021, reluarea cursurilor cu prezența fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60% din personal este vaccinat. Începând cu data de 8 noiembrie 2021, reluarea cursurilor se face în regim on-line pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60% din personal este vaccinat. Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar emit decizia privind modalitatea de reluare a cursurilor (…), cu informarea inspectoratelor școlare județene/ISMB. Trecerea de la scenariul on-line la scenariul cu prezență fizică se face prin decizia consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, cu informarea inspectoratelor școlare județene/ISMB, în situația atingerii procentului de 60%. Decizia se ia prin raportare la fiecare zi de vineri, conform situației privind personalul vaccinat, publicată și actualizată săptămânal pe site-ul inspectoratului școlar județean/ISMB”, prevede un ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății publicat vineri seară în Monitorul Oficial.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri