Eugen Tomac acuzat în PMP că vrea să-i dea partidul lui Klaus Iohannis

0
290

Este scandal în PMP după ce în spațiul public a apărut informația potrivit căreia PNL va absolvi partidul fondat de Traian Băsescu. Doru Coliu, împreună cu mai mulți reprezentanți ai Organizației PMP Diaspora îl acuză pe Eugen Tomac de faptul că a avut discuții cu președintele Klaus Iohannis să facă fuziune cu PNL și să dispară PMP.

„Domnule Eugen Tomac, în calitate de membri simpli (și sper să rămânem membri PMP și să nu ne dați pe toți afară din partid) avem nevoie să ne declarati câteva chestiuni:

1. a – Nu este adevărat că dumneavoastră și Ioana Constantin ați sunat la toți președinții de organizații județene pentru a le cere să voteze fuziunea prin absorbție între PMP și PNL?

b – Este adevărat că ați sunat și ați avut întâlniri cu unii președinți de organizații județene pentru a pune planul fuziunii în aplicare și a v-ați întâlnit cu PNL pentru a vă pune de acord și a negocia funcții viitoare în PNL?

c – Este adevărat că ați avut aceste întâlniri înainte de ședința CEN a partidului de la Sinaia din data de 13 noiembrie 2021 (pentru a da lovitura fulger în ședință) FĂRĂ un mandat din partea partidului pentru a negocia cu PNL?

d – Este adevărat că ați cerut în ședința CEN de la Sinaia să se voteze fuziunea însă nu s-a ajuns la vot pentru că președintele Diaconescu Cristian s-a opus și s-a votat o colaborare?

e – Este adevărat că și după ședința CEN de sâmbătă, 13.11. 21, ați continuat să sunați președinții de organizații județene pentru ai determina, presiona într-un fel sau altul să fie de acord cu fuziunea deși se luase o hotărâre statutară în ședința CEN?

f – Este adevărat că acum, când ați văzut că nu reușiți cu fuziunea, ați cerut președinților de organizații ( câtorva, de data aceasta) să vă pregătiți și să cereți un Congres PMP prin care să îl înlăturați pe Președintele Cristian Diaconescu?

g – Ați fost „rugat” de domnul Iohannis să faceți fuziunea cu PNL și să dispară PMP pentru a nu avea domnul Diaconescu Cristian o platformă politică care să îi permită o candidatură la Președinția României (pentru că este un candidat redutabil) și astfel să ajungă omul propus de Iohannis? Și acum când ați văzut că nu mai puteți face fuziunea vreți să îi luați partidul?

Știu că sunt multe întrebări și vă rugăm din suflet să răspundeți la toate pe rând, clar.

Dacă toate acțiunile semnalate mai sus sunt adevărate, sunteți de acord că ați încălcat grav statutul partidului prin art 20 (și trebuie luate măsuri prin art 36, aceleași cu care ați dat afară mulți oameni) și regulamentul PMP?

Organizația PMP Diaspora vrea să afle adevărul din gura dumneavoastră chiar dacă are destule probe în acest sens și vă provoacă, dacă sunteți bărbat, să răspundeți pentru că toți membrii PMP care au tras atâția ani, în toate județele, muncind pe brânci pentru partid în condiții de opoziție totală, vor să afle adevărul. Adevărul dacă ați vrut să dispară acest partid și cu ce scop.

Nu mai intrați să comentați atât dumneavoastră cât și Ioana Constantin la toți oamenii, fără a da un răspuns clar.

Dacă este adevărat, Organizația Diaspora, cere conducerii partidului să fiți pedepsiți conform statutului PMP!

Întrucât e un demers democratic pe baza faptelor dumneavoastră, vă solicităm să nu ne purtați ranchiună, să nu vă răzbunați și să nu amenințați membrii PMP.

Consider că nu este un atac la integritatea dumneavoastră și că noi toți, atât din țară cât și din diaspora, merităm să știm adevărul”, acestea sunt câteva dintre acuzațiile Organizației PMP Diaspora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.