Un copil de doi ani a ajuns la spital în stare foarte gravă după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc

Un copil de doi ani a ajuns la spital în stare foarte gravă după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din municipiul Botoșani.

Când s-a produs evenimentul, în locuință se mai aflau trei adulți. Într-un moment de neatenție, băiețelul a ajuns pe pervazul geamului, după ce s-au urcat pe un corp de mobilă și s-a sprijinit în plasa de protecție împotriva insectelor, care s-a deschis. Micuțul a căzut în gol de la aproximativ șase metri înălțime. 

La fața locului a ajuns imediat echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD. Victima a fost preluată și transportată la Spitalul de Pediatrie din Botoșani pentru evaluare.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. 

Închise! Așa trebuie să fie geamurile atunci când părinții sau adulții în grija cărora sunt copiii nu sunt în aceeași cameră cu cei mici!  Copiii sunt curioși, iar dacă văd o fereastră deschisă ar putea fi tentați să urce până la pervaz și să privească afară. Nu vă gândiți că plasele montate pentru insecte i-ar putea proteja deoarece, dacă se vor sprijini de acestea, există posibilitatea să cadă de la înălțime. O clipă de neatenție este suficientă pentru ca aceștia să facă un lucru periculos. Nu îi scăpați din ochi mai ales atunci când se află în bucătărie, pe balcon, aproape de ferestre sau pe scara blocului.
Pentru siguranța copiilor dumneavoastră țineți cont de următoarele recomandări: 
 
▪️supravegheați în permanență copiii, mai ales dacă locuiți la bloc;
▪️atunci când nu sunteți aproape de copil, chiar și pentru câteva clipe, închideți ferestrele;
▪️folosiți dispozitivele speciale pentru blocarea ferestrelor;
▪️îndepărtați orice obiect de mobilier din apropierea geamurilor! Acesta poate fi folosit de micuți pentru a ajunge la fereastră;
▪️explicați-le că este periculos să se aplece pe geam, chiar dacă sunt mici și poate credeți că nu vor întelege!

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri