APM: Norul din Ucraina nu este toxic. Concentrația de monoxid de carbon este mult sub pragul reglementat

 

Autoritățile centrale dau asigurări că norul format în urma bombardamentelor din Ucraina poate fi considerat poluant, dar nu toxic. Precizările au fost făcute de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Lorand Fulop.

„Norul poluant, chiar dacă există, nu este tocmai corect să-l numim nor toxic. Ce aş putea să vă spun foarte concret este că din datele care ne-au venit la CAMS (Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus – n.r.), acel nor a conţinut vineri 1,3 miligrame pe metru cub monoxid de carbon şi noi ştim foarte bine că pentru monoxidul de carbon avem o reglementare de 10 miligrame pe metru cub, ceea ce înseamnă că e mult sub pragul care poate să ne îngrijoreze”, a afirmat Lorand Fulop, citat de Agerpres.

Aceasta a menționat că instituția nu a putut măsura datele referitoate la acest nor, întrucât el nu a ajuns deasupra României. „ANPM are un sistem de notificare foarte bine pus la punct, la fiecare oră ne vin date, în cazul în care se întâmplă ceva datele ies din pragurile respective şi automat ne vin nişte notificări, deci vom şti şi vom raporta în cel mai scurt timp. (…) Faptul că norul încă nu a ajuns, sau e foarte posibil nici să nu ajungă în România, nu prea am putut să măsurăm noi date concrete, însă în cazul în care eventual intră în România, atunci vom şti absolut din primul minut ce se întâmplă şi care sunt numerele, şi atunci, bazat pe rapoartele noastre, sunt sigur că vor fi luate cele mai bune decizii”, a precizat Lorand Fulop, pentru sursa citată.

Ministerul Mediului a venit de asemenea cu precizări și a arătat că singurele probleme din aceste zile sunt cauzate de vântul puternic din sud-estul țării, care a dus la creșterea concentrației de particule în suspensie: “În Municipiul București și în mai multe zone aflate sub avertizare s-a constatat fenomenul de resuspensie a particulelor de praf atmosferic depuse pe sol, în special PM10, care a fost antrenat de rafalele de vânt, determinând creșteri ale valorilor înregistrate de stațiile de monitorizare a calității aerului.

Specialiștii APM București estimează că valoarea limită pentru media zilnică la indicatorul PM10 – 50 mg/mc ar putea fi depășită în cursul zilei de astăzi la unele dintre cele 9 stații de monitorizare. Este important să precizăm că niciun alt indicator măsurat (monoxid de carbon, dioxid de sulf, dioxid de azot, ozon etc.) nu prezintă creșteri semnificative, nicăieri pe teritoriul României.

De asemenea, respingem ferm orice speculație care exprimă un raport de cauzalitate între fenomenul descris mai sus și poluarea produsă în zona de conflict militar din Ucraina. Modelările realizate de ANM arată foarte clar că, în perioada următoare, nu se preconizează o deplasare a norului poluant dinspre Ucraina spre teritoriul României. Orice potențială creștere a emisiilor ar fi detectată imediat de stațiile RNMCA, în special de cele din nordul și estul țării și ar fi comunicată public de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Acest fenomen al resuspensiei particulelor de praf în condiții de vânt puternic și pe fondul fenomenului de secetă pedologică extremă reprezintă, în schimb, un indicator important asupra modului în care sunt salubrizate străzile și drumurile, al felului în care sunt protejate șantierele de construcții, precum și al numărului mare de terenuri neacoperite cu vegetație, în special în apropierea aglomerărilor urbane. Deși astfel de fenomene sunt rare, autoritățile publice locale trebuie sa acorde o atenție sporită asupra măsurilor ce le revin în planul de calitate a aerului, în special în ceea ce privește salubrizarea eficientă și gestionarea suprafețelor verzi”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri