Premierul Ciucă despre întâlnirea cu Zelenski: „L-am asigurat de sprijinul deplin al Românei în eforturile de a opri agresiunea ilegală și imorală a Rusiei”

0
214

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit marți la Kiev cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe care l-a asigurat de sprijinul României în eforturile de a opri agresiunea rusă.

„L-am asigurat de sprijinul deplin al Românei în eforturile de a opri agresiunea ilegală și imorală a Rusiei, atrocitățile umane și distrugerile materiale suferite de această țară. L-am asigurat pe președintele Zelenski că România sprijină, în aceste momente dificile, derularea unei investigații internaționale care să tragă la răspundere pe cei vinovați de comiterea de crime internaționale, inclusiv prin contribuția financiară voluntară recentă, decisă de Guvernul României, către Fondul fiduciar al Curții Penale Internaționale”, susține premierul.

Conform acestuia, comunitatea română din Ucraina și cea ucraineană din România sunt veritabile punți de legătură între cele două societăți.

„Etnicii români sunt buni cetățeni ai Ucrainei. Asigurarea deplină a respectării drepturilor identitare ale etnicilor români, inclusiv a celor lingvistice, va face ca societatea ucraineană să devină mai puternică”, a mai spus Ciucă.

Acesta i-a transmis președintelui Zelenski că România sprijină aspirațiile Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-a aflat marți, într-o vizită oficială în Ucraina, alături de premierul Nicolae Ciucă. Ei au avut întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu premierul Denys Shmyhal, și președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.