Ministrul Aurescu, întâlnire cu Garry Kasparov, unul dintre cei mai vocali adversari ai regimului Putin

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, joi, pe marele maestru Garry Kasparov, preşedintele Human Rights Foundation, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează în România, în cadrul discuţiei fiind realizat un schimb „aprofundat” de evaluări cu privire la situaţia din regiune, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MAE, discuţiile au avut loc „în contextul agresiunii militare şi invaziei ilegale, neprovocate şi nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei şi al necesităţii contracarării efectelor profund negative ale acesteia în plan securitar, economic şi umanitar”.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul „ferm” pentru promovarea drepturilor omului şi a valorilor democratice, inclusiv ca bază pentru asigurarea păcii şi securităţii internaţionale.

El a condamnat din nou, „în termenii cei mai fermi”, războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei şi a făcut o prezentare a sprijinului umanitar acordat de România statului vecin şi cetăţenilor ucraineni refugiaţi în ţara noastră, accentuând solidaritatea extraordinară de care a dat dovadă întreaga societate românească, respectiv a sprijinului pentru economia Ucrainei, greu încercată de efectele războiului.

La rândul său, Garry Kasparov a prezentat o serie de evaluări privind situaţia internă din Rusia şi posibilele evoluţii ale războiului declanşat de Moscova, evidenţiind necesitatea întăririi sprijinului acordat Ucrainei de către întreaga comunitate internaţională, pentru a rezista în faţa agresiunii.

El a subliniat şi activitatea depusă în scopul coagulării unei mişcări internaţionale anti-război formate din reprezentanţi marcanţi ai emigraţiei ruse şi a apreciat poziţiile României de sprijin pentru Ucraina şi de condamnare a politicilor agresive ale Federaţiei Ruse, se menţionează în comunicatul MAE.

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri