Sistemul ENERGETIC poate intra în stare de alertă la iarnă. ″SITUAȚIE PREVIZIBILĂ DE CRIZĂ ENERGETICĂ″ – Dispeceratul Național

0
195

Estimări alarmante privind posibilitatea României de a-și asigura consumul de energie electrică pe perioada de iarnă. O analiză a Dispecerului Energetic Național (DEN) al Transelectrica arată că deficitul din producția internă și riscul să se ajungă în stare de alertă ca urmare a suprasolicitării sistemului energetic vor crește masiv.

DEN recomandă autorităților, printre altele, să îi pregătească pe consumatori pentru eventualitatea în care va fi nevoie de raționalizări, în ″situații previzibile de criză energetică″, și să relaxeze temporar restricțiile privind încălzirea cu lemne, pentru reducerea cererii de electricitate și gaze, potrivit Profit.ro.

PRODUCȚIA DE ENERGIE ELECTRICĂ A SCĂZUT ALARMANT

În document apar 3 SCENARII, elaborate în baza unei producții estimare de electrică. Astfel, în scenariul moderat, aceasta ar urma să fie de  numai 7.940 MW, cu rezervă de 550 MW, față de 9.320 MW (cu rezervă de 920 MW) în sezonul rece trecut.

 

În scenariul pesimist, producția în sezonul rece actual este estimată la 6.010 MW (rezervă de 550 MW), față de 8.170 MW (rezervă de 820 MW) în iarna trecută.

DEFICITUL DE CURENT LA ORELE DE VÂRF POATE AJUNGE LA JUMĂTATE DIN CAPACITATEA DE PRODUCȚIE

Cea mai dificilă situație, arată analiza, este la orele de vârf ale serii și nopții, în cazul în care va fi o iarnă cu temperaturi scăzute.

 

Calcul DEN arată că s-ar înregistra un deficit de producție de aproximativ 3.490 MW, 550 MW putând fi acoperiți prin mobilizarea integrală a rezervelor din sistem, iar diferența neacoperită fiind de 2.940 MW″, de aproape 3 ori mai mare decât în iarna trecută – 1.010 MW.

 

Analiza DEN pot explica și apelurile la cumpătare și economisire lansate în ultimele zile atât de președintele Klaus Iohannis, cât și de premierul Nicolae Ciucă. De asemenea, eliminarea pragului de consum la tarif plafonat pentru gazele naturale poate fi interpretată ca o încercare de a micșora presiunea pe consumul de energie electrică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.