Capitala Ucrainei este în colaps. Un spital din Kiev a fost pe punctul de a evacua pacienţii, din cauza lipsei apei

0
176

Unul dintre cele mai mari spitale din Ucraina s-a aflat, miercuri, pe punctul de a evacua unii pacienţi după ce a fost întreruptă alimentarea cu apă din cauza unui atac cu rachete al ruşilor, a declarat pentru CNN un oficial local.

Spitalul Clinic Regional din Kiev era pe punctul de a muta pacienţii care fac dializă, tratament care presupune o alimentare neîntreruptă cu apă, a afirmat, într-un interviu telefonic, adjunctul administraţiei militare a regiunii.

”Din păcate, când se întrerupe curentul la Kiev, deseori se opreşte şi alimentarea centralizată cu apă”, a explicat oficialul, Vitali Vlasiuk. ”Lipsa alimentării cu apă este foarte gravă”, a spus el.

”Fără apă, este dificil să faci spitalul să funcţioneze. În primul rând, au de suferit camerele de sterilizare şi (dializa) este imposibil de desfăşurat”, a afirmat el. ”Miercuri, Spitalul Clinic Regional din Kiev era pe punctul de a evacua pacienţii care au nevoie (de dializă) spre alte facilităţi, dar după-amiaza alimentarea cu apă a fost restabilită şi toată lumea a beneficiat de procedurile vitale”, a adăugat el.

Ucraina a fost lovită de o ploaie de rachete ruseşti miercuri după-amiază, acestea avariind infrastructura critică şi ducând la o întrerupere temporară a electricităţii în reţeaua naţională.

Spitalele au generatoare care intră în funcţiune când alimentarea cu electricitate este întreruptă, dar acestea au capacitate limitată, a afirmat Vlasiuk. Medicii încearcă să facă economie la electricitate folosindu-le doar pentru activităţi esenţiale.

Curentul de la generatoare le permite chirurgilor să continue operaţiile în timpul unei pene de electricitate, dar intervenţiile care nu sunt urgente nu au loc, potrivit lui Vlasiuk.

Angajaţii spitalelor pot purta lămpi frontale astfel încât generatoarele să ţină mai mult, a continuat el.

El a insistat însă că saloanele sunt ”iluminate complet” – în pofida unor fotografii care înfăţişează doctori din capitală şi alte regiuni purtând lămpi frontale.

Orest Chemerys, şeful departamentului regional de sănătate din Liov, a afirmat că echipamentele critice, precum incubatoarele şi saloanele de Terapie Intensivă au fost cuplate la generatoare în decurs de câteva secunde în timpul penei de curent. Aproape toate facilităţile sanitare din regiune au folosit temporar generatoare după atacurile aeriene de miercuri.

”Suntem pregătiţi pentru o situaţie în care ar putea să nu existe electricitate pentru 7 până la 10 zile”, a spus Chemerys. Fiecare spital din regiunea Liov are generator şi autorităţile au acorduri cu benzinăriile locale pentru a asigura combustibilul, a adăugat el.

Ministrul Sănătăţii din Ucraina, Viktor Liashko, a declarat, vineri, la televiziunea naţională, că fiecaere spital cu secţie de terapie intensivă şi sală de operaţie a avut un generator, iar guvernul aduce generatoare suplimentare pentru a creşte capacitatea.

 

Sursa: Adevarul Zilei