Explozii puternice la Kiev. Mai multe localităţi au rămas fără curent

0
154

O ”salvă” de atacuri ruse viza vineri mai multe oraşe în Ucraina, iar explozii au avut loc inclusiv în centrul Kievului şi în mai multe localităţi din ţară se înregistrau întreruperi ale curentului electric, relatează AFP.

”Nu ieşiţi din adăposturi! Atacul împotriva capitalei este încă în curs!”, avertizează într-o posatre pe Telegram primarul Kievului Vitali Kliciko.

Primarii din Harkov (nord-est) şi Poltava (centru-est) au anunţat că oraşele au rămas fără electricitate vineri dimineaţa, în urma unor bombardamente,

Kievul a fost vizat de ”două valuri” de drone miercuri, fără să facă victime.

Joi, armata rusă a lovit Hersonul ”de peste 16 ori”, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, un oraş eliberat la 11 noiembrie şi supus unor bombardamente violente, care l-au lăsat fără electricitate.

”Numai de la începutul acestei zile (de joi), Rusia l-a bombardat de peste 16 ori! Numai într-o zi!”, a denunţat el în discursul zilnic, pe reţele de socializare, deplângând ”atacuri brutale” în Donbas (est) şi în regiunea Harkov.

În atacurile de joi de la Herson, care au vizat mai ales centrul oraşului, au fost ucise două persoane.

 

Sursa: Adevarul Zilei